Despre scrisul de mână, emoție și instrumentul perfect

Despre scrisul de mână, emoție și instrumentul perfect

Departe de noi intenția de a face un rezumat al istoriei scrisului, ori o sinteză a impactului acestei calități dobândite de-a lungul evoluției civilizației umane. Nu, astăzi am vrea să vă povestim câte ceva despre emoția actului de a scrie – despre ramificațiile desprinse din transformarea gândurilor în materie lizibilă, palpabilă și, uneori, eternă. 

Conform teoriei schimbării accelerate, implicațiile progresului tehnologic sunt din ce în ce mai profunde, rapide și conduc către modificări socio-culturale proporționale cu scara dezvoltării. Daniel Burnham, reputat arhitect american, observa în 1910 că acest cumul de cunoștințe se răsfrânge geometric și asupra sofisticarii rezultatelor așteptate.

În viziunea lui Burnham, pretențiile viitoarelor generații vor dicta ritmul și direcția unor salturi tehnologice imposibil de anticipat. Mai mult, matematicianul și autorul Vernor Vinge își imagina un moment în care evoluția depășește capacitatea noastră de a o înțelege. Poate că sună ciudat, nu-i așa?

Dar iată-ne aici, în acest punct imaginar și dincolo de el, devenit cât se poate de real. Tehnologia informatică a atins bariera legii lui Moore, apoi a ocolit proiecția fără să clipească. 

Acum, întreaga librărie de cunoștințe umane se află la un buton distanță, în buzunarul fiecăruia dintre noi. Un simplu search afișează răspunsul oricărei întrebări, iar comunicarea se desfășoară cu o viteză incredibilă, la un nivel considerat SF de generațiile deceniilor precedente.

Totuși, suntem în continuare motivați de evoluție și dezlegarea unor mistere universale. E în natura noastră să fim curioși. Dar ce loc ar mai putea avea scrisul, vă gândiți acum, într-o asemenea civilizație industrializată, tehnologizată, informatizată și în curând, robotizată? Ei bine, discuția migrează acum spre câmpul emoției.

Scrisul este un act care a devenit spiritual din utilitar, ba chiar nostalgic. Cumva, ne-am întors la arta caligrafiei antice. De exemplu, rareori mai apucăm un pix pentru a nota un număr de telefon în palmă, când este atât de ușor să scoatem din buzunar smartphone-ul. Însă gestul s-ar putea să treacă drept romantic dacă e făcut în palma celui care îl așteaptă. Noi zicem că bate oricând un SMS.

Ce-i drept, cu excepția mediilor școlar și academic, unde scrisul de mână este în continuare motorul notițelor, instrumentele clasice au trecut într-un plan aparte. Începem să le atribuim trăsături individuale, să ne mândrim cu ele și să ne bucurăm de fiecare clipă de întrebuințare. Simțul proprietății se acutizează pe măsură ce investiția în utilizarea uneltelor de scris se măsoară în rezultate sofisticate din punct de vedere afectiv.

Imaginați-va un arhitect care se trezește în miez de noapte cu o idee genială. Pe biroul său de acasă se găsesc un laptop, un caiet și un fineliner. Ce instrumente credeți că urmează să transforme mai întâi ideea nocturnă în viziune? 

Vedeți, apelăm întotdeauna la stiloul, pixul sau creionul mecanic preferat atunci când vrem să conturăm fructele imaginației, să trimitem o declarație de dragoste cu adevărat valoroasă, să schițăm următorul zgârie-nori, cabana de la munte ori să așezam o urare în inima persoanelor dragi.

De altfel, scrisul de mână, spune un studiu menționat și de New York Times, ajută la dezvoltarea unor abilități importante la copii, fără de care este imposibilă funcționarea eficientă ca adult. Așa că în epoca tastaturii, pixul rămâne stăpân nu doar pe inimi, ci și pe mințile noastre. 

Aici considerăm că alegerea instrumentelor perfecte este imperativă atunci când ne referim la plăcerea de a scrie și sperăm să parcurgeți catalogul Aperta cu următoarele cuvinte în gând:

 „Scriem pentru a gusta viața de două ori, în prezent și în retrospectivă.” , Anais Nin